Caravana Edelweiss Travel în Bulgaria

de la 109.00 EUR / persoana

Locuri disponibile: 20

Edelweiss Travel, touroperator cu peste 16 ani de experiență, organizează un circuit de 4 zile în care vom vedea două orașe istorice ale Bulgariei. Ineditul constă în faptul că va fi un circuit cu autoturismele proprii.

 

CÂND?

 

Între 28 noiembrie 2020 și 1 decembrie 2020.

 

UNDE?

 

Bulgaria. Un pic în nordul și un pic în centrul ei.

 

CE VEDEM?

 

Vecina noastră de la sud are multe frumuseți. În acest circuit ne propunem să vedem:

      • Mănăstirea rupestră Sfântul Dumitru de la Basarabovo;

      • Orașul Veliko Târnovo;

      • Cetatea Tsaravets;

      • Plovdiv, cel mai vechi oraș din Europa locuit continuu;

      • Satul pitoresc Tryavna;

      • Muzeul Național al Transporturilor din Ruse.

Dependent de starea vremii:

      • Cascada Hotnishki;

      • Cascadele de la Krushuna;

      • Peștera Devetashka.

 

CÂND PLATIM?

      • 109 EUR, la înscriere;

 

CE PENALIZĂRI SUNT?

      • 20 EUR pentru renunțarea la călătorie până la 5 noiembrie;

      • 60 EUR pentru renunțarea la călătorie între 6 și 14 noiembrie;

      • 109 EUR pentru renunțarea la călătorie după 15 noiembrie.

 

ALTE DETALII

 

      • Tarifele sunt calculate pentru grup de minim 20 de persoane;

      • Pentru grup între 14 și 18 de persoane – supliment 20 EUR/persoană;

      • Pentru grup intre 10 si 12 de persoane – supliment 40 EUR/persoană;

      • Sub 10 de persoane se anulează excursia;

Ziua 1

 

28.11.2020

Ne vedem la benzinăria Petrom de pe sensul de ieșire din țară de la Giurgiu, la ora 07:45.

După trecerea frontierei și achiziționarea vignetei pentru circulația pe drumurile Bulgariei, mergem la Mănăstirea Rupestră Sfântul Dumitru din Basarabovo, cu una dintre puținele biserici rupestre din Europa unde se slujește de la înființare până în prezent.

Pornim mai departe spre Veliko Târnovo și, dacă vremea este favorabilă, facem o mică abatere la Cascada Hotnishki.

Sosirea la Veliko Târnovo este estimată a fi în jurul orei 12:00. După masa de prânz (pe care eu aș recomanda să fie ”la pachet”) vom vizita Cetatea Tsaravets. În continuare vom face un tur al frumosului oraș bizantin, fostă capitală a Țaratului Vlaho-Bulgar, cu ghid local, vorbitor de limba engleză. Pentru cină, Veliko Târnovo are o ofertă bogată de restaurante și vom alege unul care să ne potolească foamea dar să ne și încânte papilele gustative.

Ziua 2

 

29.11.2020

  • După micul dejun, plecăm spre Plovdiv. În funcție de starea vremii vom opta pentru traseul Veliko Târnovo – Cascadele Krushuna – Peștera Devetashka – Lovech (pauză pentru prânz) – Plovdiv, cu un total de 273 km și un necesar de aproximativ 8 ore – 8 ore și jumătate. Urmând acest traseu, vom ajunge la Plovdiv în jurul orei 18:00. Ne cazăm și apoi program liber. Dacă vremea va fi potrivnică urmăm traseul Veliko Târnovo – Tryavna – Plovdiv. Traseul are 245 km și necesită cam 6 ore, cu tot cu vizitat Tryavna și o pauză pentru prânz. În această variantă vom ajunge la Plovdiv în jurul orei 17:00 (vom pleca din Veliko Târnovo cu o oră mai târziu).

Ziua 3

 

30.11.2020

  • După micul dejun ne întâlnim cu ghidul nostru, vorbitor de limba română și facem turul celui mai vechi oraș locuit continuu din Europa. Plovdivul, Capitala Culturii Europene în 2019 are vestigii dinainte de vremea lui Filip Barbarul. Partea Bizantină este de un farmec deosebit și mie mi s-a părut foarte asemănătoare cu Cartierul Bizantin din Salonic. Orașul este ceva aparte care, cu toată încărcătura istorică, este foarte viu și pare foarte tânăr, din cauza faptului că este un important centru universitar. Sângele tânăr clocotește peste tot. După ce terminăm turul ghidat avem program liber.

Seara ne putem organiza o cină festivă ocazionată de Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României.

Ziua 4

 

01.12.2020

După micul dejun luăm bagajele și pornim spre România. Vom urma, dacă nu am vizitat Tryavna cu 2 zile înainte, traseul Plovdiv – pitorescul sat Tryavna (unde vom lua o pauză de maxim o oră, să-l vizităm) – Ruse, Muzeul Național al Transporturilor – Giurgiu, benzinăria Petrom de la intrarea în țară. Total 365 km și solicită aproximativ 8 ore. Dacă am vizitat deja Tryavna, urmăm traseul Plovdiv – Ruse, Muzeul Național al Transporturilor – Giurgiu, 327 km, pentru care avem nevoie de cca 7 ore. Muzeul Național al transporturilor este găzduit de prima gară construită în Bulgaria.






Caravana Edelweiss Travel în Bulgaria


Detalii rezervare

Pret total
218 EUR




Servicii incluse

1 noapte cazare cu mic dejun la Veliko Târnovo, la Hotel Meridian Bolyarski, amplasat în centrul vechi al orașului
Un tur pietonal al orașului, cu ghid vorbitor de limba engleză
2 nopți cazare cu mic dejun la Plovdiv, la Hotel Business Hotel Plovdiv, la 15 de minute de mers pe jos de centrul orașului Plovdiv
Un tur pietonal al orașului, pe 30.11.2020, cu ghid vorbitor de limba română.
Însoțitor din partea agenției Edelweiss Travel

Servicii neincluse

Alte mese decât micul dejun; - 0.00 EUR
Taxele de drum și de pod; - 0.00 EUR
Intrările la obiectivele turistice; - 0.00 EUR
Alte cheltuieli personale. - 0.00 EUR

Politica de anulare

Pentru anulari cu 60 de zile inainte de checkin penalizarea este de 20.00% din costul rezervarii.
Pentru anulari cu 23 de zile inainte de checkin penalizarea este de 60.00% din costul rezervarii.
Pentru anulari cu 14 zile inainte de checkin penalizarea este de 100.00% din costul rezervarii.